lunes, 31 de mayo de 2010

septembrie 2009, Traian Basescu la sarbatoarea romilor de la Costesti

Maria Băsescu, soţia preşedintelui Traian Băsescu, s-a îmbrăcat cu o fustă ţigănească şi şi-a pus pe umăr un batic colorat, primite la Festivalul romilor de la Costeşti, de la Luminiţa Cioabă, sora autointitulatului rege al rromilor, Florin Cioabă.
Soţia preşedintelui a primit de la Luminiţa Cioabă o fustă lungă, plisată, şi un batic înflorat şi colorat, pe care le-a îmbrăcat pe scenă, purtându-le timp de câteva minute.
De asemenea, Maria Băsescu a primit de la un lider al romilor o mahmudea, "ca să-i poarte noroc", fiind, totodată, asaltată de zeci de femei care au îmbrăţişat-o şi au pupat-o.
La rândul său, şeful statului a primit o serie de cadouri de la Florin Cioabă , cu care a şi discutat, de altfel, timp de câteva minute, în cortul pe care acesta îl avea amenajat pe dealul pe care are loc festivalul rromilor şi unde preşedintele a mers pe jos prin mulţime, fiind asaltat de rromi.
La finalul spectacolului, atât Băsescu, cât şi Cioabă s-au adresat mulţimii, regele rromilor mulţumindu-i preşedintelui pentru prezenţa sa la această sărbătoare. Cioabă a spus că în cei 40 de ani, de când se desfăşoară festivalul de la Costeşti, Traian Băsescu este primul preşedinte care vine la această sărbătoare.
Cioabă le-a spus rromilor că acest lucru demonstreză că Traian Băsescu "este un preşedinte alături de popor, care nu îi discriminează pe rromi".

Video Stirileprotv.ro


La rândul său, Traian Băsescu le-a spus celor aproximativ cinci mii de persoane adunate pe dealul de la Costeşti că rromii trebuie să îşi trimită copiii la şcoală şi să aibă curajul să îşi declare etnia, în condiţiile în care la ultimul recensământ au fost înregistraţi mai puţini rromi decât există în realitate.
În contextul în care a primit o Biblie de la Cioabă, preşedintele le-a spus rromilor să meargă cu copiii la biserică pentru a-i creştina, afirmând că biserica şi şcoala le va schimba viaţa în bine.
La final, şeful statului a mâncat alături de Florin Cioabă, la o masă întinsă lângă cortul acestuia.
Înainte de a pleca, după aproximativ o oră şi jumătate petrecută cu rromii de la Costeşti , preşedintele a fost strigat de la microfon de Constantin Ninel Potrârcă, un om de afaceri rom, care a anunţat că va candida la Preşedinţie din partea etniei. Potârcă a strigat de câteva ori "domnul preşedinte, veniţi şi pe la noi", Băsescu mergând însă mai departe. Omul de afaceri a spus apoi că va avea timp în perioada campaniei electorale pentru o discuţie faţă în faţă cu preşedintele pe probleme ale rromilor
Preşedintele Traian Băsescu a ajuns la Costeşti în jurul orei 14.00, după ce a participat la lansarea primului vehicul Ford asamblat la Automobile Craiova.
Tradiţia întâlnirii de la Costeşti este veche de mai bine de trei decenii, de când un bulibaşă bătrân şi bolnav din Gorj s-a rugat la moaştele Sfântului Grigorie Decapolitul, care se află la Mănăstirea Bistriţa din zonă, să îi ierte păcatele şi să moară. Rromii povestesc că după ce bătrânul bulibaşă a terminat rugăciunea şi a ieşit pe poarta mănăstirii a murit.
Rromii vin de atunci de Sfânta Maria Mică să se roage mai întâi la moaştele sfântului, pentru sănătate şi prosperitate, după care îşi întind corturile şi mesele în câmpia din satul Bistriţa, unde împreună cu bulibaşii petrec cu vinuri şi băuturi scumpe, pui, curcani, miei şi purcei la proţap, sarmale, cârnaţi şi fructe.

(Material realizat de Gigi Ciuncanu, corespondenti@mediafax.ro)

sursa: mediafax.ro

No hay comentarios:

Publicar un comentario